Andrei Plesu - "Despre manie"

Chiar ieri cand m-am pus si eu, ca orice elev "constiincios", sa ma uit peste subiectele de BAC pentru proba orala la romana am dat peste acest "blog" din Dilema Veche a lui Andrei Plesu si m-a impresionat destul de mult felul in care e scris incat sa-l postez si eu. Articolul intreg pe site-ul revistei "Dilema Veche"

Diferenţa esenţială dintre Est şi Vest este – cred – diferenţa dintre mînie şi calm, dintre tensiune şi destindere. E vorba de atmosfera în care respirăm, de climatul sufletesc al vieţii zilnice. Există şi în Occident enervări, insatisfacţii, răsteli şi chiar atacuri de furie. [...] În genere însă, strada, magazinele, instituţiile, mijloacele de transport, scena politică, ziarele nu sînt locuri ale conflictului. Nu se vociferează, nu se schimbă injurii şi îmbrînceli, nu se caută harţagul cu orice preţ. În Răsărit, dimpotrivă, aerul e apăsător, ca deasupra unui cîmp de luptă. S-ar zice că toată lumea urăşte pe toată lumea. Cearta este un mod de viaţă. Zgomotul de fond al convieţuirii noastre este bombăneala, recriminarea, scandalul. Trăim din resentiment. Lupta politică vizează exterminarea adversarului, gazetăria e un apogeu al nervozităţii ofensive. Intelectualii se ceartă între ei, societatea civilă e o simplă manufactură a protestului, guvernul, preşedinţia şi parlamentul se epuizează în purulente manevre de gherilă. Clienţii îi detestă pe comersanţi şi comersanţii, pe clienţi, poporul s-a săturat de politicieni şi politicienii de popor, cultele religioase se excomunică reciproc. Psihologia de gaşcă, partizanatul, combativitatea de stadion infectează tonul oricărei conversaţii, al oricărei dispute. La volan te înfurii, în staţia de autobuz, la gară şi la aeroport te înfurii, la slujbă te înfurii, la televizor te înfurii. Românul de azi e, prin definiţie, mînios. [...]
Se vor găsi destui care să caute acestei epidemii de bilă galbenă justificări contextuale. Cum să nu fii mînios? Ţărişoara e enervantă la maximum. Totul – de la politică la presă, de la birocraţie la preţuri, de la maniere la moravuri – te poate scoate din minţi. Dacă eşti cît de cît normal, îţi ieşi din fire. Vorba lui Teofrast: „E cu neputinţă ca un om bun să nu fie cuprins de mînie cînd are de a face cu oameni răi“. Un comentariu al lui Seneca pune însă această frază într-o altă perspectivă: s-ar zice că, după Teofrast, cu cît cineva e mai bun, cu atît e mai irascibil. La limită, omul perfect e un soi de nebun furios, lovit, clipă de clipă, de mizantropie. Antichitatea ştia că mînia e, adesea, opusul curajului, chiar dacă (şi tocmai pentru că) împinge spre temeritate. Mînia e nebărbătească. Sintagma „popor vegetal“ nu exclude (ba dimpotrivă!) nervozitatea şi gîlceava.
Tranziţia e, prin excelenţă, o perioadă nevrotică, născătoare de nevricale şi de nevricoşi. Vom fi scăpat de ea, cînd străzile noastre vor fi mai puţin zgomotoase, cînd oamenii vor vorbi mai puţin şi mai aşezat, cînd politicienii vor reuşi prin inteligenţă ceea ce azi reuşesc (iluzoriu) prin stricta valorificare a bojocilor. Ca să fiu cinstit, ideea că o astfel de perspectivă e încă foarte îndepărtată mă irită...